Nu o sa mor niciodata.....

Stau singur si ma-ntreb/De ce-am plecat de-acasa/Sa fie blestemul/De veacuri ce ne-apasa/Caci n-am gresit cu nimic/Doar cat am patimit/Hulit am fost fara rost/De cei ce i-am iubit/Apus peste apus/Ce iute trece timpul/Si zorile s-au dus /Ce rece bate vantul/Am asteptat infrigurat/Sa ma intorc 'napoi/

M-ati judecat,condamnat,/Dar cine sunteti voi?/Caci timpul nostru s-a scurs/In umbra marelui urs/Dar ghearele v-au ramas/In orice-mbratisare /Astazi doare sarutul pe obraz.........

Dati-mi viata n-apoi

Ce-am risipit pentru voi

Uitand de tot si de voi

Prieteni de betie

    Dintr-o mie cati au mai ramas

Asta-mi canta in masina la maxim,  conduc si ma gandesc la intrebarea fetitei mele in drum spre gadinita "TATI, TU NU O SA MORI NICIODATA NU?"....rostita atat de normal, atat de increzator....nu stie sa minta si nici sa se prefaca...nu foloseste cuvinte alese si nici nu le impacheteaza in hartie de cadouri...atat de simplu, copilaresc dar totusi atat de profund....cu ochii mari ma priveste si rade...asteapta raspunsul nerabdatoare....batand din palme....este curioasa , atat de curioasa incat te sufoca cu toate intrebarile posibile si imposibile.....dar asta...a fost cea mai cea dintre toate....

Sunt pus in imposibilitatea de a raspunde, dominat de sentimentul de dragoste,de iubire....sa-i spun adevarul...."esti nebun, unde te crezi"? se rasteste ratiunea la mine...este doar un copil..vrei sa-i omori visele, vrei sa-i spui ca o sa mori....??

Este atat de ciudat cum un copil ma pune in imposibilitatea de a raspunde....ma fastacesc...habar nu am ce sa-i raspund....tot atat de ciudat este cum in timpul scurt dintre intrebare si raspuns, clisee din viata mea strapung asteptarea.....am vazut multe si am trait multe, poate am devenit un om mare fara sa fi fost copil....am vazut decaderea intr-o singura clipa...am vazut ura, am simtit agonia, minciuna....am imbinat focul si apa...am trait prea multe intr-un timp atat de scurt.....am simtit "ghearele" intr-o imbratisare "prieteneasca si zambetul fad plin de ura....am vazut cum oamenii mor cautandu-si dreptatea, cum pamantul lasat din mosi stramosi este "donat" unor netrebnici...am vazut toate astea si mai rau, le-am trait....

Am mers mai departe fara sa privesc inapoi, mi-am urmat visul dar toate astea m-au haituit pas cu pas....am simtit tradarea pe o bruma de arginti, implorarea, tristetea, slabiciunea....atat de multe si totusi atat de putine....nu am vandut si nu am tradat....nu m-am bucurat la banii nimanui si nici de esecul cuiva....am incercat sa urmez linia ce ma defineste....s-a sters cu timpul si m-am transformat....am fost hulit pentru ca nu eram ca ei....condamnat fara sa fiu judecat, etichetat si omorat de fiecare data pentru ca am fost asa cum vreau eu...si lucrurile cateodata au iesit asa cum era normal sa iasa....am invatat sa pierd si am pierdut...am castigat si altii au pierdut...jocuri firesti cu hazardul si demonii ce-mi strapung inima si sufletul...am facut toate astea, am trait...da..asa cum am fost invatat, asa cum am crezut ca este bine....si am ajuns sa dau socoteala pentru lucruri pe care nu le-am facut....mi-am semnat sentinta prin incapatanarea mea....si mi-am purtat roba cu mandrie...prin sala pasilor pierduti, a viselor ce nu mai pot sa fie visate, a umbrelor si a trupurilor fara suflete....am trait toate astea....si nu am gresit cu nimic.....

-NU O SA MOR NICIODATA IUBITA MEA...NICIODATA...TATI NU MOARE.....nu a facut-o pana acum si nici de acum inainte nu o sa o faca.....ii raspund....rade, chicoteste si ar vrea sa ma tina in brate...o tin legata centurile din scaunel.....trebuie sa o eliberez.....ma gandesc....vreau sa fie libera...si jucausa....nu trebuie sa stea incorsetata.......niciodata!